.....(>..)

Nu vreau sa se termine!!!....Nu pot suporta ideea ca in curand va fi altceva....alta lume...alt lucru care sa-l trebuiasca sa-l suport...sa ma obisnuiesc..e f greu sa accepti schimbarea...sa accepti ca totul se sfarseste doar pentru ca asa trebuie...sau asa e scris.....de ce mereu e ratiunea...? sunt lucrui pe care le regret...dar regretam si mai tare daca nu faceam nimik pentru a incerca......:|//////Zicem ca asa e soarta....dar in inima noastra nu vrem deloc sa fie asa...vrem sa fie altceva...dar nu se poate...de ce exista bariera intre noi? de ce nu putem sa fim impreuna pt tot restul vietii...de ce nu mai putem fi ca la inceput....asa ..niste copii ccare fac primul contat cu realitatea....ce simpal ni se parea la inceput dar ce soarta avem...;)....:|

Si totusi ni se pare atat de firesc sa ne ascundem, sa ne indepartam, sa ne inchidem in noi. Sa alungam din jurul nostru tot ce e bine numai ca altora sa le fie ..nu e normal...nu mi se pare corect fata de mine. Eu de ce nu pot fi ca altii? De ce nu ma simt normal....?..E doar pentru ca asa sunt eu sau viata a fost prea cruda cu mine?...Ne indepartam de tot, de tot ce am avut, lasam balta tot si uitam trecutul ca si cand nu a fost niciodata prezent. Dar ne dam seama la un moment dat ca nu putem face asta niciodata. Orice ar fi trecutul nu il putem ineparta, el ne schimba prezentul, ne formeaza ca oameni, ne deschide ochii pentru viitor, uneori prea tarziu.:|:|...Cautam si rascolim in cenusa propriei minti amintiri dragi care ne-ar puttea aduce cu picioarele pe pamant, ne-ar invia, dar nu le gasim.. E mult prea multa dezordine in minte ca sa iti dai seama ce este bine si ce este rau:).uneori e bine doar sa te lasi purtat de val, sa simti cum adierea vietii iti scalda privirea, te cuprinde un sentimnt de pace, protejare si doar TRAIESTI. uff...daca ar fi totul atat de simplu...dar nu e;);)

     Intrebarile mele nu isi mai gasesc raspunsul si poate nimeni  nu se oboseste sa-mi raspunda..

 Poate pana acum in momentul acesta cand am langa mine prieteni si personae care ma srijina si ma iubesc nu am stiut sa-mi traiesc viata si poate ultimii ani au fost pentru mine ca o lume noua.

 Dar oare de ce ma simt atat de ciudat cand primesc tot ce-mi doresc? .Ma doare sufletul! Tot ce stiu e ca as pleca undeva departe de tot,unde sa nu existe amintiri si trecut!

 Acum stiu  ce inseamna sa mergi printre oameni, sa te lovesti de ei, sa te uiti la ei si nici macar sa nu ii vezi..acum stiu…durerea asta ce o simt ma omoara incetul cu incetul…ca niciodata, e in stare sa dezvolte in mine alte si alte dureri…imi simt sufletul   greu, amortit, incremenit…  simt  ca  un tipat lung ascutit neauzit spre cer..al unui lup ce se cearta cu luna..parca durerea prinde aripi ,e atat de staruitoare ca parca are puterea sa ma ridice pe varfuri.

  Mi se pare imposibil ca acum sa mai pot scrijeli un zambet pe fata  mea…groaznic de amar sentimentul.

Sunt propriul meu judecator,nu imi accept nici un comentariu ,nu ma fac pronuntata si imi declar vina fara nici o retragere.

Nu mai stiu ce-i gluma,ce-I ironia o iau totul ca o apa si-un pamant si am impresia ca toata lumea este impotriva mea.

Nu pot lasa totul balta si pur si simplu sa-mi doresc sa mor desi simt asta cu desavarsire,vreau sa continui sa vad de ce este in stare viata. De cate ori nu traiesti sentimentul disperarii, al durerii ? De multe ori in viata te chinui, te zbati, te lovesti de greutati…si e normal, cred eu. E  mai grav sa nu traiesti nimic, sa nu te viziteze nici o experienta, sa nu ai parte de nici o transformare sau schimbare.Sa vad in continuare daca merita traita iar cei din jurul meu ma duc cu idea ca intr-adevar viata poate fi frumaosa.          Ca imi poate oferi o gramada de usi dar sunt asa de confuza incat vad din miile de porti doar lacatele ruginite si grele  care poarta pancarda enorma a interzisului iar cheia o pot gasi numai prin analizarea si ascultarea propriului suflet.

  Daca deschid ochii ce mare chestie voi vedea? Tot o viata,tot o lume grea , tot un tel pe care trebuie sa-l  urmezi obligatoriu altfel poti spune cu desavarsire ca nu tia-I trait viata.

 A trebuit sa ies din zona mea de confort, a trebuit sa fac mai mult pentru mine, a trebuit sa fiu egoista cu mine si cu familia mea, sa-i “parasesc” cum imi mai reproseaza mama din cand in cand, a trebuit sa inchid ochii si sa-mi astup urechile, sa nu aud descurajarile celor slabi.

 E greu sa privesti adevarul in fata, e greu sa-ti asumi esecul, si sa recunosti ca ai gresit. E atat de greu….

In calitate de fiinta umana sunt venita pe pamant sa primesc si sa ascult lectii de la altii care au trecut prin viata si-I cunosc greutatile dar pot spune ca destinul mi-a oferit o lectia a carui invatatura nu am uitat-o nici pana acum.

[Crunt si Crud.]

Deschid jurnalul vietii cu o atentie deosebita. Astazi nu am uitat sa imi ridic privirea spre bolta, sa raman tacuta la auzul ciripitului pasarelelor. Am reusit sa incadrez in acelasi tablou visul cu realitatea,speranta cu dezamagirea. Lasand imaginatia sa curga am pierdut clipe care mi-au adus pe chip tristete, m-au facut sa vars lacrimi si sa-mi innec amarul  intr-o mare sarata plina de regrete. Am avut tendinta sa fiu slaba si nedecisa, astazi oamenii,natura si viata mi-au intors spatele facandu-ma sa-mi retrag opinia si sa ma restabilizez  punctul critic. Vantul mi-a furat increderea,sinceritate si demnitate, calcand adesea pe sticla si mi-am provocat rani adanci care au patrus adanc,undeva in interior,unde totul avea un loc special si important.  Volbura gandurilor mi-au alinat sufletul  ajutandu-ma sa navighez pe ocean,inghitand totul din simple privire. Magia nu inceta sa dispara, vizualizand totul dintr-unloc retras am suprapus soarele si luna intr-un singur moment. Fiind patati de stele ne-am razbatut cu o lume intreaga,am provocat durere si placerea parea a disparea odata cu cerul. Oamenii  sufera de boli rar,sunt pe punctul de a zbura spre o lume inhibata cu tacere si  iubire,pentru ca locul lor pe Pamant era idecis.

Am trecut prin ani ,precum albinele prin flori nu am avut timp sa analizam, sa cercetam, sa luptam, sa iubim..desi am fi avut timp pentru toate. Am fost rapiti de vii, am lucrat ani de zile ,fara nici un scop,am uitat sa fim noi insisi pentru un ideal,cel ce nu ne apartinea. Am vrut sa fim mai buni pentru  a invinge puterea cuvantului, am vrut sa depasim granita ajungand la fapte. Am sperat cu ochii deschisi la o lume mai buna,chiar daca nu am dorit sa o schimbam,consideram ca altii vor face ceea ce era al nostru,am sarit fara cap pe o  placa ruginita,de fier..n-am respectat regulile ceea ce ne face sa  uitam sa mai oferim.

     Am avut visuri marete , pe culmi inalte nu am facut altceva decat sa uitam de toate. .Incepe sa doara ca am renuntat la posibilitati,batand pasul pe loc.!

Naufragiati intr`o lume de vis..

In albume  ne varsam cu totii sentimentele, ranile par a fi tot mai adanci, gandirea nu mai este rationala.. Au nevoie unul de altu precum un antidot pentru ca  volbura sangelui ii fac sa tanjeasca unul dupa altul. Isi promit in tacere ca vor fi vesnic unul langa altul, ca vor schita in suflet din nou acele sentimente pure ce odata i-au coplesit. Acei copii nevinovati ce cu puterea frumosului din nou au reusit a cladi  o lume perfecta,a unui basm ce a inceput intr-un moment si se va incheia atunci cand moartea va declara finalul a ceva cu totul special,pretios.. Am ramas marcati de ceea ce insemna pentru ei puterea cuvantului,increderea,sinceritate lasandu`se purtati pe aripile vantului spre viitor ce avea sa le deskida portile catre un nou inceput, unul ce ii urmarea la tot pasul..

     Ne`am deschis larg privirea spre un orizont conturat de prospetimea puterii de vise si de ati imagina ca oamenii sunt facuti sa se nasca,iubeasca ,traiasca si sa moara.

Au zburat spre un taram doar a lor, fiind stapani si simpli locuitori in acelasi timp ce ii lega un simplu lucru : « iubirea ». Visand ,au cladit cladiri,sate,orase,parcuri,oameni ce traiau pentru a iubi si a respecta..totul era atat de perfect,pana intr-un moment.

Totul parea a disparea..cu totii erau mirati : era cutremur ? Sau poate tsunami.. Nici una din ele..flacara iubirii s-a stins..

Am inteles ca existenta mea pe pamant fara tine esti inutila . Paleta de culori ma ajuta sa reinvii, sa zbor din nou, sa completez golul care il simt in inima. 

Am nevoie de voi ca de aer, iar daca maine nu voi mai fi , voi ramane impacata cu gandul ca imaginea mea in mintea ta va ramane proiectata de-a lungul anilor, iar eu voi putea lua in mormant momentele magnifice, care ma vor face sa strapung in 2 iadul, sa bat timida spre rai, sa-mi caut drumul inapoi..

     Visam ca voi face ca toate sa zboara, visam ca eu o sa ajung pe luna.

E cert.. Asta viseaza orice copil, dar eu imi doresc in acest moment sa imi pun gheata langa inima, sa aduc iarna odata cu mine, iar cand ei vor pleca. .  sa chem toamna pentru a ma consola. 

 Fulgerul ma va face sa cad, sa incetez sa mai rabd, sa zambesc cand soarele apare pe cer, sa las capul  jos cand norii coplesesc bolta..

 Sa strang fluturii la brat, sa-i adun dintr- o privire.. Pentru ca viata fara ei va fi vesnic nocturna..

Inca o zi..

Gandesc  prea  departe  pentru  ca  nimeni  nu  a  putut  vedea  adanc  in  suflet, sa- mi  inteleaga  nebunia  de  asta  uneori  in  apropierea  mea  se  aseaza  doar  monotonia.  Parcurg  cu greu  jegul  din  interiorul meu , cu ochi`nchisi, aprind tigara , lasand sa-mi curga rimelu`n ceasca. In minte derulez amintiri vechi,pe care le pastrez cu acelasi calm in cutii vechi, de care imi aduc aminte doar atunci cand am chef.

 Citesc amaru`n ochii lor, in ochii suntem toti la fel, trasi la indigo, pentru ca inima le bate tot mai slab, sunt pe punctul de a face infarct. Le e dor de tot ce era odata, inchid ochii si se vad incojurati de-o apa. Iadul sau Raiul? E marea..

    Orizontul vietii mele, ma trazesc inabusita de fum, reiau totul din nou, imi curge o noua lacrima pe obraz, pentru ca a mai trecut o zi, eu o privesc dispretuitor.. Pentru ca stiu ca va fi

fel.

            Vantul care imi poarta gandurile, ploaia care-mi stinge suferinta si rasaritul care-mi prevede sfarsitul.

                           E doar un anotimp spulberat de timp, iar inima e plina de tine..!:|