Stiu ca ai nevoie de mine, stiu ca nu mai sunt eu, stiu ca nu ma poti accepta, stiu ca incerci sa ma intelegi, dar ceea ce inca nu afirm cu toata onestitatea este ca : Te iubesc.

 Atatea nopti nedormite, visuri imposibile, practic detin controlul asupra vietii mele, as vrea sa gandesc cu totul altfel, sa pot intelege ca eu nu sunt doar un simplu trecator prin viata ta, ca eu te pot ajuta sa fii tu insuti.

N-am inteles niciodata de ce iti era atat de greu sa-mi arati ce simti,practic simteam ca e imposobil sa te fac pe tine sa imi spui: te iubesc..

    Aceaste cuvinte pe vremea aceea imi umpleau sufletul de bucurie..Pe vremea aceea sufeletul imi era pur si fragil..vroiam doar sa simt afectiune din partea celor din jur.

 Acum auzind acestea cuvinte din gura ta nu stiu cum sa reactionez,practic mi-am atins scopul..ceea ce pana acum putin timp era doar in imaginatia mea.

  Acum ai devenit totul pentru mine ai fost alaturi cand plangeam,cand radeam, cand sufeream, cand eram in extaz..etc.. Pentru nu as fi crezut niciodata ca ai sa fii langa mine zilnic..

     Era totul in ceata..Eu ii aveam pe ceilalti care consideram ca ofera totul, ca nu am nevoie de altceva, ca deja s-a umplut paharul. Defapt nu a fost asa..

  Odata cu trecerea timpului am invatat cum e sa fii trist, cand celalat are durerea in suflet, sa zambesti cand el vrea sa te faca sa razi cu pofta.. sa asculti cand are nevoie de tine, sa intelegi cand totul e prea dificil si sa incurajezi cand inima iti cere.

     Acum cand toate acestea lucruri au venit.. Eu ma schimb..

  Din nou aceiasi intrebare..: De ceeeeee?????

   A fost prea multa suferinta? Poate..Am avut momente cand consideram ca nu exist, ca sunt invizibila pentru nimeni nu mai oferea dintre noi,iar eu aflandu-ma intr-un punct critic vedeam totul in negru, nu mai exista placere, exista doar teama de a nu pierde, ceea ce nu mai exista de mult, ceea ce-mi fusese furat de soarta, destin..

  Am inteles atunci ca nici macar ea nu poate fi alaturi de mine..pentru ca si in viata ei aparusera persoane..care m-ai tarziu au dezamagit-o.. S-au poate n-au facut-o.. Au fost altfel decat mine, au fost speciale..deosebite… Eu dispaream cu pasi inceti din peisaj pentru ca nu aveam puterea sa calc, apoi sa mai lupt impotriva tuturor..

      Ma simteam inofensiva,dar in acelasi timp daca cineva indraznea sa imi spuna in fata unele lucruri i-ash fi dat cu ceva in cap.. De ce?????? Pentru ca asa sunt eu.. Fac lucrurile fara sa gandesc.. Reactionez impulsiv ,arunc vorbea care pe moment sunt trimise cu un scop precis, dar dupa cateva minute regret si as vrea sa mai schimb ceva ,dar imi e imposobil..Pentru ca.. Deasupra noastra s-a lasat o teama infioratoare, intunericul care lupta impotriva cetei. Va fi sau nu ca inainte? Mii de intrebari puse-n prag de un ADIO cosistent ..care cu siguranta imi va marca viata..

    Dar toate pentru ca s-au retras cu totii..M-au lasat singura si dezarmata ..Mi-au furat ce am avut mai de pret: iubirea ,speranta..si.. increderea.